Compania imobiliară CASA IMOB vine în întâmpinarea doritorilor de casă situată CHIAR în Târgoviște (aici am subliniat cuvântul ”chiar” deoarece multe proprietăți sunt trecute în Târgoviște, iar ele se află și la zeci de km față de oraș), aproape de km ZERO al orașului, mai exact pe strada Col. Zătreanu Stan.
- Casa a fost construită în anul 1979 din cărămidă, acoperită cu tablă, dar în stil DUPLEX, în oglindă, împărțită astfel: 2 balcoane închise, 2 bucătării, 2 debarale, 2 băi, 2 camere și 2 holuri de acces.
- La una din case încălzirea se face cu ajutorul unei centrale termice pe gaz, iar la cealaltă casă se face cu ajutorul sobei de teracotă pe gaz.
- Casa în întregul ei necesită modernizări și renovări pentru a fi adusă la un standard superior de locuire.
- Casa este ideală pentru o familie care dorește să nu audă traficul mașinilor care circulă prin oraș, deoarece pe acea stradă nu se aude ”nici musca”, atât de liniștită este zona.
- Curtea pe care este amplasată casa este în suprafață de 372 mp, cu o deschidere la stradă de 12,63 metri și este împărțită astfel: în fața casei ne încântă privirile o frumoasă grădină de flori, pe laterala dreaptă a casei (care deservește intrarea principală în cele 2 imobile) se află o băncuță și se poate amenaja un loc de relaxare sau de grătar, iar în partea din spate a grădinii, în afară de cele 2 magazii care trebuie eliminate, noii proprietari se pot bucura de mâncatul smochinelor, deoarece există un smochin vechi de câțiva zeci de ani, tot timpul încărcat cu fructe.
- Amprenta la toată casa este de 125 mp, iar suprafața utilă este de 118 mp.
- Ca și utilități le avem pe toate: apă, gaze, curent și canalizare.
- Pentru a vă convinge de cele relatate mai sus - doar pentru persoanele interesate - vă stau la dispoziție cu prezentarea casei la fața locului.
Prețul a fost obținut în baza unei Analize de piață și este de 85.000 euro.